Mihai

A tremendous amount of details and historical data about the sherpas involved in the tragedy on K2. Honestly it did not meet my need for an adventure book nor for a climbing book. It's more like an anthropology and history study about a couple of sherpas in Nepal, tracking down their lives to the childhood. Of course it has its dose of high altitude mountains story but about one third of the book.

O carte sub formă de epistole scrise de bărbați generici, fără nume, vârstă, profesie unor iubite anonime, fără nume, vârstă, profesie. Prima scrisoare aparține unui bărbat aflat de mai mult timp pe o insulă grecească fără nume, dar care din toponime se dovedește a fi Creta.

Pentru a o ține pe iubită interesată, acoperă multe idei și emoții de la trăiri interioare până la concepte filosofice. Dacă ești singur pe o insulă, de mai mult timp, și nu îi scrii iubitei “oai mamă ce ți-aș face” ci îi dai cu filosofii, pe mine m-ai pierdut ca cititor. Pur si simplu m-am plictisit de la fuga de idei.

http://blog.mihaisavu.com/2013/03/06/kobo-abe-femeia-nisipurilor/

Profesorul Niki Junpei, un entomolog amator dar foarte pasionat, pornește de unul singur spre malul mării, unde caută gândacul tigrat, o specie rară de insecte. Unde altundeva ar putea exista specii rare sau nedescoperite, dacă nu în zonele mai puțin explorate, în care animalele au fost nevoite să se adapteze mediului particular?

Kobo Abe pregătește o poveste absurdă încă de la început, prin explicația științifică despre nisip: granulele de 1/8 mm diametru, un solid care ia forma vasului și care curge, sau un lichid pe care nu poți pluti, un material care absoarbe umiditate pe care apoi o eliberează sub formă de ceață, care a îngropat imperii.

Îl prinde seara printre dunele de nisip, cere și primește găzduire pentru o noapte în satul apropiat, cu casele lui așezate în gropi mari scobite între nisipuri. Coboară pe o frânghie în groapa unde e casa gazdei lui, o văduvă tânără, și înnoptează în căsuța de lemn care se opintește să țină în spate malul înalt de nisip. Descrierea proprietăților și a efectelor nisipului devine obsesivă, se dezvăluie motivele și cauzele pentru care nisipul trebuie curățat în permanență noaptea și scos afară din groapă în bidoane, pentru care nisipul mănâncă și face lemnul să putrezească, sau pentru care văduva doarme goală, acoperită cu un ziar pe față.

Femeia îl pregătește pe Niki pentru ce va urma, spunându-i că se va obișnui cu traiul acolo în câteva zile. De dimineață frânghia nu mai e la locul ei iar personajul principal se trezește prizonier în groapa femeii, o tigaie orbitoare și încinsă. Aflăm că în marginea de sat dinspre mare toate casele sunt în astfel de gropi și dacă se surpă una, atunci tot satul e în pericol. De aceea primăria întreține gropile, punând localnicii la muncă în schimbul apei, al mâncării și al unui pachet de țigări din când în când, produse care sunt coborâte pe frânghie. Mai mult, profesorul nu este singurul prizonier în sat.

Apa este condiționată de muncă, astfel că personajul simte pe pielea lui arsurile date de sete dacă refuză să muncească la nisip. Revolta, amenințările, luarea femeii drept ostatic (ce ironie, de către un alt ostatic), simularea unei boli nu au niciun rezultat. Izolarea unui bărbat cu o femeie creează o tensiune sexuală care este consumată în uscăciunea nisipului, ba chiar personajul o epuizează sexual pe femeie pentru a o adormi pe când el își pregătește evadarea. Este prins și adus înapoi în temnița din nisip unde se resemnează, o lasă gravidă pe văduvă și nu mai este dornic să plece când, la un moment dat, frânghia este coborâtă în groapă și nu mai este trasă înapoi.

Munca nocturnă și inutilă de a goli nisipul care peste zi vine înapoi în groapă este o exemplificare a mitului lui Sisif. Revolta și apoi resemnarea, încadrarea în sistem, intrarea în rutină sunt extrase din viața cotidiană. Trimiterile spre insecte sunt multiple. Un cercetător care merge să captureze specii rare adaptate la nisip este chiar el prins de o specie de oameni adaptați la viața în nisip. Insectele care trăiesc în nisip și fac capcane pentru alte insecte sunt imitate de acești săteni care ademenesc străinii în gropile lor. Satul este imaginea unui stup în care fiecare membru are munca lui precis trasată și evadarea este imposibilă.

Înglobarea, pierderea identității sunt alte interpretări posibile ale acestui roman absurd în care nisipul își afirmă supremația, subjugând oameni, născând întrebări despre sensul vieții, despre deciziile luate în lipsa libertății de alegere, despre destin.

Although written in a comic note, the book reveals the opressed childhood of Jean, under the dictatorship of his mother. Three boys allied against their mother, this is something relevant for how mean the mother was. The parts act like in a real war, building plans and punishments to defeat the enemy. Unfortunately, Herve Bazin used memories from his own childhood when he wrote this book, most of it is a real story.

In the same time, besides his mother Jean mocks the French burgeoisie represented by his parents and relatives. After more than ten years spent with their mother (from 6 to 16 yrs old), the boys succeeded in their escape plan and left home for highschool.

O carte senzationala, care captiveaza de la primele pagini. Un director adjunct la o firma de prefabricate este internat in spital. Viata i se schimba radical cand are premonitia unui accident de tren in apropiere. Ranitii sunt adusi in acelasi spital si el este mutat in aceeasi rezerva cu o femeie misterioasa, ambii fiind imobilizati si separati de un paravan. Dupa prima noapte in care fac sex “la distanta”, el reuseste sa o vada o fractiune de secunda: era o batrana ridata cu par alb.

Aceeasi femeie misterioasa il cauta doua luni mai tarziu, dar este mult mai tanara. De aici incepe lupta continua a celor doi cu timpul implacabil. El are alaturi o amanta senzuala langa care se simte tot mai tanar si in putere, dar ea intinereste de-a binelea la fiecare doua-trei luni.

Romanul are ca teme de lucru efectul curgerii inverse a timpului, problemele unei femei care devine tot mai tanara in loc de mai batrana, disperarea de a petrece cat mai mult timp cu o amanta, singuratatea, erotismul, abandonul, dorinta de a trai cat mai intens. Toate acestea sunt bine echilibrate si dozate, imbinate cu suspans si introspectie, formand o carte care atinge puncte sensibile si te urmareste mult timp.

I didn't read much Sci-Fi to be able to compare this novel to the others. In fact, it is more about symbols, psychology and people than about science fiction. The plot takes place on Earth, thirty years after an alien visit close to a small town.

The politic power established a military guard for the Visiting Zone, to prevent the stalkers to steal the alien artefacts and sell them to private collectors. Nevertheless, the same power uses Institute employees to research the Zone and bring the same artefacts for scientific studies.

These artefacts are symbols of knowledge and information. Who has them can make a big step in the future, using a new technology, but the regime fears about unauthorised usage. The stalkers are tough characters, very determined men, yet honest. They risk their lives to enter the Zone, but they don't value enough their life and don't know how to live it in a different way.

The society exploits the Zone and the stalkers, more and more people come to town trying to make a living there. The Zone is literally robbed, except for one particular artefact, globe-shaped, that is said to fulfill any wish. Will the stalkers succeed in finding and bringing this globe out of the Zone? Will they use it for their onw wishes?

This was my first book by this author and I loved it. The theme life doesn't count but at least the death should is not new, not even in this comedy setup. The book covers very well the hesitations of the main character, his reasoning, the preparations for his own death, the projection of this action in the news. Will he succeed to die in a meaningful way?

The story is somehow similar to the plot in Romanian movie Tache. The characters have different reasons to die, but they both want their death to be significant.

http://blog.mihaisavu.com/2010/12/05/reusesti-sau-mori/

Vladimir Bukovski este poate cel mai cunoscut disident rus, cel care a avut curajul să se opună regimului comunist și care a fost condamnat la mulți ani de închisoare. S-a născut în 30 decembrie 1942 în republica Bașkiră, mama fiind jurnalist la radio iar tatăl scriitor. De tânăr a organizat demonstrații și manifestații prin care îi sprijinea pe diverși scriitori sau disidenți, și de fiecare dată a fost arestat și închis.

A fost primul care a vorbit despre prizonieratul psihiatric, trimițând în Occident peste 150 de pagini de documente despre abuzurile comise în spitalele de psihiatrie împotriva prizonierilor politici. Împreună cu un coleg de închisoare au scris un “Manual de psihiatrie pentru disidenți” pentru a ajuta alți disidenți să se opună abuzurilor autorităților.În total a petrecut 12 ani în închisoare, lagăre de muncă sau instituții de psihiatrie până când, într-o zi din anul 1976, a fost scos din închisoare, spălat, îmbrăcat și trimis cu un avion in Elveția. Ulterior a aflat că eliberarea lui se datorează schimbului cu un alt prizonier, comunistul chilian Luis Corvalán.

De atunci este un om liber, locuiește în Marea Britanie la Cambridge, a reluat studiile de neurofiziologie și a continuat să scrie. Până în 1990 a fondat numeroase organizații anticomuniste, a coagulat lideri importanți ai mișcării și a avut un rol important în căderea comunismului.Cartea “Reușești sau mori” este în fapt un lung interviu cu Vladimir Bukovski realizat prin email de Doina Jela. Conține multe amintiri din închisoare, reia teme mai vechi cum ar fi transformarea comunismului (și a comuniștilor) într-un monstru lângă care va trebui să trăim, analizează foarte pertinent Uniunea Europeană, comparând-o cu fosta URSS, construită artificial de socialiști ca opoziție la capitalism.

Din carte transpare omul Vladimir Bukovski, un idealist, un spirit analitic, un om de o moralitate și o forță interioară remarcabile. Cum altfel ar fi reușit să supraviețuiască închisorilor dure din URSS? Pentru el libertatea este cel mai de preț lucru al unui om, singurul pentru care merită să trăiești și singurul pentru care merită să mori.Citez un fragment din relatarea Doinei Jela, pasaj care a dat și titlul cărții.

“Prima dată cînd a fost trimis la carceră (povesteşte disidentul rus în Şi se întoarce vîntul, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2003) – pentru gura lui mare a fost trimis foarte curînd după întemniţare –, cînd s-a trezit singur în cutia doar ceva mai mare ca un coşciug, gîndindu-se ce şansă are să se acomodeze şi să vieţuiască în ea un număr de zile, a început prin a căuta în jur o spărtură, o ascunzătoare, o nişă în care un al deţinut înaintea lui să fi pus ceva. Efortul i-a fost răsplătit, fiindcă, într-o asemenea ascunzătoare a găsit un săculeţ cu tutun. Problema era acum în ce fel să fumeze acel tutun. Inventarul încăperii în care se afla, înaltă de mai mult de doi metri, se reducea la becul spînzurat în tavan, la o scîndură, de înălţimea unui stat de om, pe care noaptea avea voie s-o pună pe jos, ca să doarmă pe ea, şi la propira îmbrăcăminte de deţinut.

Urmează examinarea posibilităţilor ca, folosindu-se de acest inventar, să ajungă să fumeze. Primul obiect care părea demn de luat în consideraţie în acest sens era becul din tavan, în permanenţă aprins. O zi întreagă, deţinutul cu înălţimea lui nu mult peste medie şi cu condiţia lui fizică de prizonier a sărit pe perete încercînd să ajungă la bec. Următoarea zi, munca migăloasă de a desprinde din scîndură o aşchie lungă, la capătul căreia să pună o scamă din haina proprie, cu ajutorul căreia să obţină, lipind-o de becul încins, o scînteie. A treia zi, cu degetele şi genunchii jupuiţi, epuizat şi furios, a reluat salturile, cu ajutorul scîndurii sprijinite de perete. În fine, victoria: scama, şi apoi ţigara aprinsă. [...]

Do or die. Asta simţise atunci cînd îşi pusese în cap că trebuie să-şi aprindă ţigara de la bec: face lucrul acesta sau moare.”Studiind neurofiziologia, Bukovski face paralele tulburătoare între procesele din organism și lumea socială, între oameni și animale privind simțul etic (vezi experimentul în care șobolanii primeau mâncare numai dacă apăsau o pedală prin care îi curentau pe alți șobolani).

Viziunea lui despre corectitudinea politică sau despre libertatea individului poate părea utopică, însă are argumente cu care convinge foarte ușor, pentru că le simte. Sinceritatea, curajul și modestia lui impresionează și construiesc un model puternic.

Nicolae Steinhardt spune în “Jurnalul fericirii” că a identificat trei soluții practice pentru a ieși dintr-un univers concentraționar, în afară de soluția credinței.

Soluția a treia se numește “a lui Winston Churchill și Vladimir Bukovski” și se rezumă astfel: “în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă, scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.” Îmi permit să-l citez pe marele gânditor român.“Bukovski povesteşte că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.

Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc! Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume. Şi mă întreb — nu pretind că e aşa cum spun eu, nu, câtuşi de puţin, mă întreb doar, nu pot să nu mă întreb — dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzând fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin câteva miliarde de planete în jurul acestor sori, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, paraseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari, quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, mai ştiu eu ce, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate continuumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.”

A fantastic journey through the blizzard, in a tough winter coming from the Russian literature. A doctor called for his duty meets weird characters and magical to some extent, witnesses unusual things while travels for more days to treat a pacient.

I found it hard to read and to sympathise with young Werther about his romantic love. The book is written as letters from younr artist Werther to his friend. All these letters are full of suffering because of his impossible love for a married woman. Geothe wrote this novel 240 years ago and portrays a love story like other hundreds, so nothing new. The author does not go deeper to explore his feelings, it's a whole sphere full only of sufference.

Cartea este construită din capitole separate unul de altul, în care se prezintă câteva din marile performanțe sportive ale lui Kilian: traversarea Pirineilor, Ultra-Trail du Mont Blanc, dus-întors pe Kilimanjaro și altele. Sunt recorduri mondiale pe rute grele sau inimaginabile (Pirineii au 800 km lungime).

În mod normal acest gen de literatură este un deliciu pentru mine, ca amator de sporturi montane și începător în trail running. Din păcate nu a fost la fel și cu această carte. Este de admirat că autorul a scris-o singur, fără să apeleze la cineva care stăpânește tehnica scrisului (cum este Open a lui Andre Agassi - o carte excepțională), dar în ciuda aventurilor palpitante relatate, cartea trenează. Nu mi-a plăcut nici titlul, mi se pare un clișeu. Moartea din titlu nu intervine în text, nici măcar moartea spiritului.

Capitolele încep brusc și în același stil, cursele sunt relatate după același tipar - durerile din corp, lupta minții cu corpul, efortul, filozofia vieții. Mi-ar fi plăcut să primesc detalii tehnice legate de alimentație, energizante, hidratare, pregătirea fizică, total urcări și coborâri, viteza medie. Mi-ar fi plăcut să existe personaje mai bine reprezentate, chiar dacă a alergat singur toate aceste curse. Singurul personaj care merită atenția este Alba, iubita lui, care îi și reproșează lui Killian la despărțire că se idolatrizează, că nu mai simte.

Deși autorul atinge teme importante (de ce aleargă, ce este competiția, ce este fericirea), o face într-un mod oarecum naiv. Cititorii acestei cărți sunt sportivii sau pasionații de munte, de aceea cred că informații concrete, tehnice, ar fi fost binevenite. Cu toate acestea, fiind scrisă de marele Kilian Jornet, cartea îl aduce pe acesta mai aproape, îi expune slăbiciunile, ambițiile, eforturile și suferințele necesare pentru a realiza marile performanțe.

Later edit: am aflat că a doua lui carte, “Frontiera invizibilă”, este mult mai bună, aștept să o citesc.

The book has a boring beginning, a car accident near Vienna where a couple died while the taxi driver remained alive. The local police and then the Serbian and Albanian police investigated the case that proved to be nothing more than that.

After a while, the case is reopened by a private researcher who gathers all evidences (tickets, hotel reservations, private notes, diaries, phone calls) and starts recreating the last 40 weeks of life of the dead couple.

First half of the book goes like this and I found it boring to read, because I detected the missing details intentionally left aside. Then Kadare makes a brilliant turn and opens more ways in front of the reader: the loving couple is not so loving anymore, Rovena feels being enslaved by the power of Besfort, he tries to make her free and pushes her towards another man, then comes another one just to prove her freedom.

Like a tyrant who wants the unfaithful ones to still love him and become addicted to him, Besfort sets her free to make her unfaithful. He does not have enough power to leave her, so he treats her like a call girl, then suggests a break-up and abandons her.

The story is composed like a puzzle, adding up more and more pieces that fill the empty wall - the life of Rovena and Besfort. In the same time, Besfort is involved in the political decision to bomb Yugoslavia and the accident might have been in fact a murder. No one knows exactly what happened, despite the researcher's hard work. Except maybe the reader, who can follow his/her own leads to find out.

I confess, I was captivated by the Lord of the Rings and The Hobbit - the movies. Then I wanted to read the books and I just received The Hobbit this Christmas. It's because of my poor imagination or maybe my age (36), but I did not find the book as fabulous as the movies were. The story and descriptions did not apeal my emotions and fibers as did the movie. Maybe it was a mistake to see the movie first.

Nevertheless it's a good plot, it starts quite intriguing with all those foreign dwarves and Gandalf entering Bilbo's house. The story brings fantastic creatures, mithical characters, epic battles between good people and bad creatures. It talks about courage, friendship, loyalty, heroism, but also about greed.

Althout Tolkien wrote this book for his children, I think he had in mind other stories, this is why some characters or battles are only mentioned but not described. Good for us, among other writings, he wrote the sequel Lord of the Rings.

The whole story is built around the love of Shozo for his cat Lily. The first wife of Shozo, Shinako, was cast away from the house because she did not love the cat enough. The next wife, Fukuko, was wealthy and apparently she judged Shinako for her behaviour towards Lily.

Shinako acted very smart and asked for the cat after she left the house, appealing the jealousy of Fukuko. In fact, Shozo was a very weak man and he listened to his mother and his wife. Despite his weakness, Shozo managed to coddle Lily all the time and even to escape the supervision of the two women to visit Lily. Their relationship is almost erotic, Tanizaki is a master of subtle feelings between Shozo and Lily.

Lily just knows how to make herself loved, just like Shozo who acts like a child and triggers the mother instinct in women. But the feline also knows to adapt to new situation, while Shozo can't find his rest without his cat.

The novel is a big farce, a hoax about dictatorship and love. None of the characters meet their expectations, although they follow their own interest and have great hopes from each other. It's fun to read, but filled with to many descriptions and repetitions.

Although the book was first published in 1941, the depiction style and explanations remind me of romanticism. It is an elaborated work though, like a movie with many twists and unexpected ending.

O carte mare, la propriu și la figurat, centrată pe trei personaje principale: soțul este un model de seriozitate, maturitate, chibzuință, moderație, corectitudine, pe când prietenul său cel mai bun este un rocker rebel, o fire neliniștită și libertină. Femeia se îndrăgostește inițial de rocker care însă nu profită de ea pentru că prietenul lui o place pe tânără și îi lasă să se căsătorească. Povestea prezintă viața acestui trio încă de când erau copii, apoi relația amoroasă dintre ei, căsătoria, mutarea în casa nouă, vecinii, copiii, serviciul, apoi relația extraconjugală a soției cu rockerul, refugiul soțului în muncă, secretara cea tânara care apare. Aparent este o poveste comună, dar e scrisă cu atâta sevă, cu atâta forță, încât trebuie citită. În paralel cartea este și analiza societății americane contemporane. Franzen este unul din cei mai mari scriitori americani contemporani.

O carte genială, care prezintă viața profesională a unui psihoterapeut. Deși autorul este el însuși psihoterapeut, cartea nu este de specialitate, ci literatură. Cazurile sunt interconectate, pacienții au interese, viața personală se împletește cu cea profesională iar limita dintre ele este foarte firavă. Procesele de conștiință nu-i sunt străine lui Ernest, personajul principal, iar conflictul vine dintre etica profesională și dorințele personale care sunt și ele umane.

Atenția pentru detaliile cele mai mici și exploatarea lor ulterioară sunt un plus de savoare și te fac să o citești cu atenție. Cartea este delicioasă, are mult umor, captivează încă de la început. În bibliografia studenților de la factultatea de psihologie sunt chiar recomandate cărțile de literatură ale lui Yalom.

http://blog.mihaisavu.com/2011/02/02/peter-mayle-hotel-pastis/

Peter Mayle este un autor britanic contemporan, cunoscut în special pentru romanele sale legate de însorita regiune Provence din Franța. I-am citit mai întâi volumul “Viață de câine” și m-am îndrăgostit de stilul dezinvolt și de umorul său special. “Viață de câine” este o poveste relatată cu vocea unui câine abandonat care își caută un cămin. Trece prin multe peripeții, dar este foarte isteț și reușește să-i cucerească pe noii săi stăpâni cu privirea miloagă și lăbuța așezată pe genunchi. Prin această carte Peter Mayle mi-a devenit un autor drag, dar au urmat și alte cărți ale sale: Un an în Provence, Din nou în Provence, Un an bun, Hotel Pastis.

Din toate scrierile sale despre Provence transpare tandrețea pentru regiune și locuitorii săi, în ciuda umorului și a ironiei unui englez la adresa francezilor. Peter Mayle a lucrat 15 ani în publicitate și ulterior chiar s-a mutat și locuiește în Provence. Scrie cu drag despre clima și aromele din Provence, despre obiceiurile și gusturile francezilor, ba chiar face referințe culinare precise și elaborate, demne de un provensal get-beget.

Hotel Pastis este o fantezie la care visăm cu toții: retragerea din nebunia vieții urbane într-o afacere privată la țară sau o lovitură la o bancă pentru un câștig sigur și rapid. Nu voi povesti prea mult din carte, doar esențialul: Simon Shaw este directorul unei mari companii de publicitate. Divorțat de Caroline, călătorește în Franța unde o cunoaște pe Nicole, iar aceasta îi propune o afacere. Simon decide să se retragă într-un sat din Provence unde deschid împreună un hotel luxos. În paralel, o echipă de spărgători plănuiesc în detaliu o lovitură în buncărul unei bănci din zonă. Capitolele alternează, iar intersecția dintre cele două planuri se face abia la jumătatea cărții, când o parte din hoți vin să lucreze pe șantierul unde se renova hotelul și un mafiot intimidant îi face propuneri de colaborare lui Simon.

Va fi viața aparent liniștită a lui Simon perturbată de întâlnirea cu hoții? poate vă întrebați. Dar plăcerea lecturii și continuarea firului epic nu depind prea mult de răspunsul la această întrebare. Pentru că lectura este amuzantă, savuroasă, ușoară. Ce nu e ușor însă este trecerea de la viața activă a lui Simon – londonezul care călătorea cu avionul între continente și lua prânzuri de afaceri în fiecare zi – la viața pașnică de manager de hotel în care angajații se ocupă de tot iar lui nu-i mai rămâne nimic de făcut. Aici este adevăratul conflict, generat de turnura radicală pe care a luat-o viața lui Simon.

Unele pasaje trebuie citite cu burta plină, în caz contrar descrierea mâncărurilor și a vinurilor franțuzești duce la declanșarea poftelor gastronomice. Scenele nu sunt neapărat umoristice, dar ironia și replicile sarcastice abundă, creând o atmosferă destinsă, de vacanță. Și cum altfel să fie în Provence cea îmbibată de mirosul de levănțică de sub soarele sudului, decât vacanță?

Tibi Ușeriu este fără doar și poate o legendă a ultramaratonului extrem la nivel mondial, iar această legendă este concurată dar și potențată de biografia lui de copil chinuit sau de experiența închisorilor.

Crescut fără sprijin, fără modele părintești, fără modele umane de fapt, adolescentul își asumă libertatea deplină prin activitățile în afara legii.

Alergarea vine ca un pansament și tratament al minții omului celui dinainte, urmând ca aceeași alergare să fie posibilă tot datorită minții omului celui de după.

Mi-au plăcut mai ales războiul dintre minte și corp, explicațiile despre anularea minții în perioada detenției și în general încercările de a învinge mintea și de a găsi motivații pentru următorul pas.

În ciuda faptului că Tibi-copilul abia citea în clasa a patra și nu s-a ținut de școală, este cu atât mai surprinzătoare această carte scrisă într-un ritm alert, ca o alergare. Deși nu se spune nimic despre asta, nu exclud posibilitatea ca Tibi Ușeriu să fi avut un ghost writer. Oricum ar fi, povestea lui de viață merită spusă în cel mai bun mod posibil.

http://blog.mihaisavu.com/2012/08/10/peter-beagle-ultima-licorna/

Despre “Ultima licornă” a lui Peter Beagle am auzit prima dată acum 20 de ani, într-o tabără de arheologie. Mi-au plăcut atât de mult titlul cărții și pasiunea cu care povestea prietenul meu, încât după 20 de ani recunosc titlul în librărie, o cumpăr și încep să o lecturez.

Licorna este inorogul, animalul mitic cu un corn în frunte care se stinge de singurătate în pădurea fermecată. De sute de ani a auzit oamenii vorbind că este ultima licornă în viață și pornește singură în căutarea semenelor ei, pe teritoriul Taurului Stacojiu. Pe drum întâlnește alte personaje fantastice: vrăjitori, harpii, magicieni. Impresia inițială de basm se schimbă treptat, datorită ironiilor pe care le fac personajele, uneori sarcastice, alteori grotești.

Lectura a mers destul de greu și romanul nu m-a captivat cu adevărat. Nu mi s-a părut binevenită combinația dintre fantasticul prozei și nota ironică, acidă. Ori n-am citit-o eu în cheia potrivită. Cert este că nu am găsit susținerea ficțiunii în realitate (ce stupid!), nu m-am sincronizat cu basmul postmodern. Pe scurt: proză fantastică, simboluri, ironii, aromă de “Alice in Țara Minunilor”.

O aventura politista mai sofisticata, captivanta, povestita de un scriitor a carui dactilografa trece prin niste intamplari de necrezut. Romanul trateaza tema hazardului, a coincidentelor, a puterii individului de a influenta curgerea evenimentelor sau a destinului, a cuplului cauza-efect. Intriga porneste din rivalitatea amoroasa intre doi scriitori si se dezvolta pana la razbunare si crima.

Este un roman autobiografic - autoarea belgiancă se întoarce în Japonia unde a crescut până la vârsta de 5 ani. Scopul este să învețe japoneză și pentru aceasta caută un elev căruia să-i predea franceză. Elevul ei se dovedește a fi bărbatul perfect, frumos, deștept, bogat, destul de rebel pentru societatea conformistă a Japoniei. Rinri se îndrăgostește de ea, cei doi au o relație, el o cere în căsătorie, dar ea alege să fugă înapoi în Belgia fără să dea nicio explicație.

http://blog.mihaisavu.com/2011/01/09/luigi-pirandello-exclusa/

“Exclusa” este primul roman al lui Luigi Pirandello (1867-1936), cunoscut în special ca dramaturg, considerat un precursor al teatrului absurdului. Romanul este scris în anul 1893 sub numele “Marta Ajala” și apoi publicat în 1901 sub numele final “L'esclusa”.

Rocco Pentagora provine dintr-o familie în care toți bărbații fuseseră înșelați de neveste, o familie blestemată ca bărbații să fie încornorați. O surprinde pe soția lui, Marta Ajala, citind o scrisoare inocentă primită de la cel mai influent politician al momentului. O acuză de adulter și o dă afară din casă, deși era însărcinată. Singura vină a Martei este că nu avea experiența de a respinge scrisorile lui Alvignani. Marta se mută la părinții ei și de aici începe tragedia.

De rușine, tatăl ei se încuie într-o cameră și nu mai iese decât peste câteva luni, cu picioarele înainte, abandonându-și fabrica și lăsându-și pe drumuri familia. În timp ce tatăl își dădea sfârșitul, Marta năștea copilul mort.

Socrul Pentagora o umilește în public, apoi Martei i se refuză postul câștigat prin concurs și este evitată de toți cunoscuții. Din cauza lipsurilor, Marta cu mama și sora ei se mută în Palermo unde Marta primise un post de învățătoare și unde se dedică familiei pe care o susține financiar. După o vreme Gregorio Alvignani, politicianul, dar și Rocco o caută în Palermo. Unul o cheamă cu el la Roma, celălalt o vrea înapoi. Izgonită de societate, disperată în singurătatea ei, va ceda Marta pasiunii sau moralei epocii?

Pe fundalul principiilor societății siciliene din jurul anului 1900, Pirandello construiește o dramă amoroasă cu implicații sociale. Lumea “bună” nu vrea să vadă inocența Martei și adevărul pare să nu intereseze pe nimeni. Stigmatul de soție adulteră o urmărește pe Marta peste tot și o izolează. Principiile sociale sunt mult mai puternice decât sentimentele umane, decât prietenia, compasiunea, înțelegerea sau prezumția de nevinovăție.

Stilul scrierii lui Pirandello, cel puțin în acest prim roman al său, nu m-a atras în mod deosebit. Deși încearcă să surprindă drama unei femei și a unei familii, o face accentuând și explicând gesturi de dimensiuni teatrale, indicațiile sale regizorale făcându-și simțită prezența și în roman. Complexul spiritual al personajului feminin este prezentat redus și grosier, autorul nereușind să redea finețea nuanțelor și a stărilor prin care trece o femeie pusă în această situație, insistând mai mult pe exprimările exterioare.

Toată atmosfera romanului este de jale, de tânguire parțial demnă, de neputință, iar personajele fac acțiuni sau au trăiri care apoi sunt disecate și explicate în detaliu, nelăsând mult loc pentru interpretări. Personajele pitorești sunt puține și au un rol secundar.

Cam la fel am resimțit atmosfera și stilul lui Harriet Beecher Stowe în “Coliba unchiului Tom”. Dincolo de mesajul profund uman, de resemnarea demnă a personajului principal, de drama sclavilor afroamericani din secolul XIX, și “Coliba unchiului Tom” lasă mintea încercând în zadar să descopere noi semnificații, noi valențe neexplicate de autor. Peste ambele plutește același sentiment de tânguire, de neputință, și ambele trezesc în cititor revolta împotriva ordinii sociale a vremii.

Deși tema socială din “Exclusa” este foarte veridică pentru anii 1900, din păcate proiecția vizuală a trăirilor personajelor ar avea forma unei comete: concentrate și exagerate într-o singură direcție – spre vârf, neclare, rarefiate și tulburi spre coadă. Iar cerul acestor comete ar fi unul trist, apăsător, de tânguire.