Lunea începe sâmbăta

a doua carte de Strugațki pe care o recitesc după mulți ani și de data aceasta nu numai că nu mă mai impresionează, dar chiar nu-mi place (cealaltă fiind ”E greu să fii zeu”). Din păcate, fiind o satiră oblică la o perioadă extrem de unică în specificul ei (URSS), acum umorul ei este exagerat de absurd și ... neamuzant. Relevanța cărții a murit odată cu URSS-ul - se spune că SF-ul nu îmbătrânește bine, dar aș putea adăuga că nici umorul. Mi s-a părut o devălmășie haotică, greu de urmărit, fără noimă și fără haz. Motivul pentru care iubesc literatura rusă e naturalețea ei: totul se simte atât de ”mî zdies, seiceas” (”noi (suntem) aici, acum” - în sensul că e atât de credibilă încât sunt întotdeauna integrat în aventuri direct alături de personaje; ei bine, Strugațki nu-mi dau această senzație.