The Yiddish Policemen's Union

Notă: nu am terminat cartea, ci am citit doar 100 pag din vreo 400 și ceva. Asta pentru că, în afară de crima din pag.1, în următoarele 100 nu s-a mai întâmplat absolut nimic, în afară de introducerea la nesfârșit de personaje neinteresante. Asta ar fi prima mare problemă și, deși am avut multă bunăvoință, nu m-am putut forța mai mult de atât.
A doua, uriașă, este stilul de scriere al lui Chabon, exagerat de încărcat și ridicol: autorul e ferm hotărât să folosească absolut toate adjectivele și adverbele din dicționar și să mai inventeze câteva, iar dacă în Guiness Book există un record pentru comparații și unul pentru comparații uluitor de proaste, Chabon le triplu-bate pe amândouă. Cîteva exemple: ”Blocurile-turn (...) îngrămădite în beznă ca niște prizonieri strânși laolaltă ca vitele, cu ajutorul unui furtun de mare putere” - wow, o comparație la comparație, când și una e prea mult în ziua de azi, nu mai suntem la 1800; ”ambii micuți dorm acolo, depozitați pe balcon ca niște schiuri nefolosite” - what?!; ”Brennan își ridică degetele albe, asemenea unor larve, și clipește din ochișorii de un albastru pal, ca al laptelui acrit” - clasa a 3a much?!. Oribil și de tot râsul, cel mai prost stil scriitoricesc citit de mine de ani de zile.
A treia: șabloanele, Dumnezeule! Chiar e obligatoriu ca noir-urile să fie identice? Personajul principal e un detectiv ratat (checked), bețiv (checked), divorțat (checked), care își plânge de milă (checked), scârbit de tot (checked) și se comportă cu sictir (checked), trăiește într-un hotel decrepit printre ratați rău-famați (checked) and so on. Come on!!!
A patra: carte nu prea are fapte, dar este o înșiruire infinită nu doar de comparații, ci și de detalii. Nenumărate, irelevante, obositoare.
A cincea: încărcătura prea mare de termeni idiș și de referințe la lumea evreiască: eu sunt pasionat de Israel, motiv din care le știu foarte bine istoria, cultura și nițel limba (ivrit, ce-i drept, nu idiș), dar tot mi s-au părut că îngreunează foarte tare lectura.
A șasea e doar personală: în afară de fundalul vag distopic, nu e deloc SF, ci o carte 100% polițistă. Iar mie nu-mi plac deloc romanele polițiste, mă plictisesc de moarte și fără să fie atât de prost scrise. Cartea ar fi trebuit scoasă de Paladin în colecția lor de noir, acolo îi este locul, nu în cea de SF.
Sincer, de mult nu m-a mai plictisit așa tare o carte, iar de enervat chiar de și mai mult.
A, și coperta e una dintre cele mai urâte de mulți ani, dar nu e vina Paladin, e coperta folosită la majoritatea edițiilor. Ce hâdoșenie infantilă!
Concluzie: o mare decepție, o așteptam de mult...
PS: am descoperit online cum se continuă povestea. Mă bucur că am abandonat la timp, urăsc Dan Brown-ismele.
SF? Deloc.