Ready Player One

Plus:
- Concept/idee original, cel al transpunerii lumii jocurilor într-o carte.
- Foarte ludică, dar într-un sens matur (adică nu e YA, dar a accesat copilul din mine fără să-l facă pe adult să pufnească, sarcină cvasi-imposibilă).
- captivantă, o carte pe care nu o poți lăsa din mână nici dacă începe ww3 (mai ales a 2a jumătate).
- Ritm alert al poveștii, cu scriitură accesibilă.
- Transmite foarte bine anumite obsesii/vogi de gameri din anii 80.
- Are unele pasaje de-un cyberpunk extrem de întunecat, exact pe sufletul meu (partea cu aservirea).
- Ultima treime devine și mai bună, invers decât majoritatea romanelor și filmelor.
- Twistul cu Aech. Neașteptat.
- Se citește nu ca o carte sf, ci ca un joc.

Minus:
- Mult prea multe coincidențe și momente care statistic tind infinit spre imposibil; matematic, romanul nu e credibil, de la început până la sfârșit.
- din păcate eu-s gamer de anii 90, am ratat nostalgia asta cu 10 ani și nu am ”prins” nenumărate referiri/aluzii. Similar, prea americană, fără referințe familiare europenilor. Ca de obicei la scriitorii din SUA, Asia înseamnă automat (doar) Japonia.
- Are și destule pasaje plictisitoare (prea tehnice și/sau decriptive). Plus godzile și mega-roboți, puah.
- Inamicul este exagerat de simplificat, până la șablon.
- Povestea e doar pe drept înainte, cu foarte puține personaje (real doar unul, restul mai degrabă decor).
- Se citește nu ca o carte sf, ci ca un joc.