Infernul prizonierilor români în Rusia Sovietică

din păcate, interviurile (căci volumul este o colectie de interviuri de veterani, nu un studiu istoric sau o carte propriu-zisă), sunt atât de incoerente și aduc atât de puțină valoare istorică (fiind soldați simpli, nu-și amintesc nume, localități, nu cunosc armele sau campaniile cu care/în care au luptat, nici măcar țările, uneori nu le e clar nici cu cine au luptat etc. - plus că uneori sunt fabulații fanteziste gogonate) încât nu cred că efortul depus în culegerea lor a meritat. Nici autorul nu le-a condus structurat dpdv sociologic și nu le-a interpretat/pus în context - ceea ce e rău, dar și bine, dacă nivelul său de scriere în limba română e cel din introducerea cu greșeli flagrante.
Din păcate, o distanță de la cer la pământ între memoriile de ofițeri (intelectualul Mărculescu - n1, chiar și mult mai simplul Păsat -n2) și nivelul trupei, care nu înțelege nimic din nimic și nu are ce oferi istoric dincolo de latura strict sentimentală, umană de bază (frecvent josnică și aceea - lașitate și indisciplină crasă, colaboraționism cu rușii, inumanitate față de camarazii români).
Mai bine citiți:
n1 - Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică - Radu Mărculescu
n2 - Memoriile căpitanului Dumitru Păsat