Forever Peace

For a book with “peace” in the title, and its prominent theme, this book has some scenes of phenomenal violence. I'm talking splattering gore, “Did that really just happen? Holy God” violence. The final scenes definitely left me shaken.

But Haldeman's a badass, and he hits on so many smart ideas, that I'm willing to forgive the violence and even entertain the prospect that he's making some other, grander point with it. Anyway, it's near future Earth, and America is laying some harsh smack down on a Latin American (coughIraqi/Vietnamese/Koreancough) insurgency. America has also perfected the art of drone warfare, and now, not only does it use remote control bombs, but soldiers plug into shared consciousness machines that operate drone soldier robots down in sweaty, tropical “invented Latin American country”. (Wait, isn't this mech pilot thing a whole manga genre? Note to self: read more manga.)

Anyway, everyone says that staying plugged into the mech/hive brain thing is very, very, very dangerous, and will make your brain mush. Thoughtful Protagonist (whose name escapes me, but who Haldeman thank-God-fully makes non-white) inadvertently gets pulled into an adventure uncovering the potentially ugly truth about the hive mind tech. It involves serial killers. And Zen? Sort of. It's wonderful, seriously.

Anyway, this wasn't as exciting and emotional as the spiritual (if not literal) prequel, Forever War, but all those good ideas, coupled with Haldeman's typically punchy Hemingway-esque writing style, merits a solid 3 stars.

Not related to Forever War, but the same kind of effect on me. Awesome vision of the not to far future, maybe.

Această carte are o grămadă de probleme și o singură calitate, faptul că se citește cu ușurință, scriitura fiind una naturală, fără fasoane (ceea ce eu apreciez). Nu are nici o legătură cu ”Războiul Etern” nici ca poveste/lume, nici la calitate sau la impact, alegerea titlului fiind evident motivată doar de scopul ”cash grab”. Probleme:
- nu e o carte, ci practic 2: la jumătate Halderman se plictisește și deraiază pe cu totul altă poveste;
- nu e un military scifi decât vag, la început, și acela prost realizat;
- e lungită, plicitisitoare și dezlânată;
- e lipsită de originalitate, fiind o compilație de șabloane și idei destul de cunoscute (roboți de luptă conduși de la distanță, războaie asimetrice Nord-Sud, experiment științific ce poate distruge lumea etc);
- trecerea constantă de la pers I la III cu referire la același personaj este obositoare și absolut inutilă, nu i-am înțeles scopul;
- lumea e subdezvoltată ca descriere, nu e prea clar de ce se întâmplă ce se întâmplă, ”noroc” de faptul că oricum nu m-a păsat;
- personajele nu sunt bine construite și majoritatea celor secundare apar și dispar fără noimă și fără a fi dezvoltate;
- ca și în Războiul Etern, Halderman are o problemă cu excesul obsesiv de referințe la sex; cartea curge cam așa: ceva, ceva, SEX!, ceva, SEX, SEX!, ceva, ceva, SEX! etc; obositor și inutil;
- efectiv nu mi-a păsat de soarta nici unui personaj, nu am avut nici o emoție când s-au aflat în pericol.
Și altele. Pare scrisă în scârbă și fără chef, doar pentru vreun deadline, iar aici Halderman nu mai are nimic de transmis sufletește, spre deosebire de Războiul Etern.
Per total, un eșec; recomand evitarea. Are două stele doar fiindcă există destule SF-uri și mai proaste...