Dumnezeu: o amăgire

Abandon la jumătate. Chiar și fiind nereligioasă, încercând să mă las convinsă de această carte sau măcar să-mi mai limpezesc concepțiile despre o posibilă divinitate, am rămas dezamăgită. Metodele domnului Dawkins te lasă cu repulsie sau în cel mai bun caz cu o nesatisfacție profundă. Pare că argumentează cu mașini, nu cu ființe umane. Doar ”cold hard facts” și construcții elegante care în subtext se pot rezuma la ”facts dont care about your feelings”, un fel de Ben Shapiro în variantă scrisă, doar ușor mai voalat cu formulări mai elegante, de gentleman englez. Singurul public la care poate prinde am să presupun că este grupul care deja este de acord cu dumnealui, ateii hardcore care și-au întărit ”credințele” prin acest text.
Îl apreciez pe Dawkins pentru contribuția în lumea științifică. În cărți precum ”Lumea ca un mare spectacol” pasiunea cu care vorbește despre știință e molipsitoare, se transmite cu drag mesajul. Am fost fascinată de-a dreptul în timpul lecturii acelei cărți. Am să continui citesc titluri ale autorului din domeniul său științific.
Dar părerea mea e că devine un cu totul alt fel de personaj în această poziție de critic al religiilor. Un personaj cam neplăcut, cu care nu știu exact ce a urmărit. Dacă a dorit cumva să convingă sau să schimbe minți, eu cred că nu acesta este modul ideal de a argumenta. Stilul său nu cred că face mai mult decât să închidă oamenii și mai tare în propriile idei. Dar poate greșesc eu încercând să-i ghicesc scopul.