Autobuzul rătăcitor

Stranie. A evocat aceleași senzații ca și celălalt titlu citit de la Steinbeck, Iarna vrajbei noastre - o neliniște așezată pe un platou de alte sentimente din zona negativă. Pare că Steinbeck se ptricepe foarte bine la a crea un soi de vibe ciudat, straniu într-un mod misterios, generator de întrebări. M-aș fi oprit la primul titlu, dar într-o discuție socială mi s-a recomandat să îi mai dau o șansă.
A reușit să îmi provoace atât nervi, cât și plictiseală, ceea ce nu multe cărți reușesc. Simt că Steinbeck adora să descrie detalii foarte meticulos, însă am găsit multe instanțe în care acest lucru m-a plictisit teribil și mi s-a părut nenecesar, nelegându-se în niciun fel de ceea ce eu consideram esența, și anume povestea, evoluția personajelor.
Chiar nu aveam chef să aflu despre subtonurile norilor, ci mai degrabă despre ce replici își vor servi soții Pritchard. E un fragment în care ne descrie o peșteră în care personajele se adăpostesc temporar. Nimic rău până aici, până ajunge să ni se spună ca la manualul de mobilă, că intrarea are x pe y metri. Un sincer ”who cares?”.
Un alt trigger personal a fost expresia ”gura moale”. A folosit-o atât de des încât am realizat că mă enervează teribil, și mă va enerva și pe viitor oriunde o voi regăsi. Evident, e folosită doar în a descrie femei și evident, dintr-o lentilă masculină, de obicei cea de narator, detașat de poveste. Practic ne explică cum acea parte a corpului unor femei s-ar simți la atingere, o atingere despre care nici măcar razant nu se menționează și conceptul de - vrea acea femeie să fie atinsă? Deși povestea abundă de impulsuri sexuale pe care mai mult sau mai puțin le-am putut accepta și înțelege, ceea ce mi se pare cel mai grețos e absolutul instinct sexual al naratorului, acela care invocă și ”gura moale” și care a simțit ATÂT de mult nevoia să plaseze spre final, contexte sexuale între varii personaje. Puțin cam multe, aș zice, dar poate e doar ceva subiectiv...
Îi vom justifica libidinoșenia sexistă prin spiritul vremurilor în care a fost scrisă? Poate...poate, dar doar fiindcă a fost o interesantă analiză de comportamente, o demonstrație simpatică a formelor de ipocrizie, narcisism, o expunere a oamenilor cu multe judecăți, obsedați de control, afaceriști alunecoși, și în general moravuri criticabile.
Am apreciat perspectiva doamnei Camille, mi s-a părut foarte interesant unghiul de analiză al unei persoane atrăgătoare, față de bărbații care intrau în contact cu ea. Părea o femeie extrem de inteligentă și cultivată, care a reușit să depășească situațiile jenante în fața cărora era pusă, a vorbit cu mare tact și măiestrie despre adevărata natură a bărbaților-prădători, și cred că este cel mai strălucit personaj din toată povestea.